Prolactina: hormon al supravieţuirii speciilor
Prolactina și funcțiile biologice
Prolactina este un hormon produs de glanda pituitară anterioară, o glandă endocrină situată în creier. Acest hormon joacă un rol crucial în numeroase funcții biologice, în special în reglarea lactației (producția de lapte matern).
Funcţiile biologice ale prolactinei sunt numeroase, dar cele mai impotante sunt:
- Declanșarea și menținerea lactației: Prolactina stimulează dezvoltarea glandelor mamare și producția de lapte în timpul sarcinii și după naștere (activitate galactoforă).
- Reglarea ciclului menstrual: În limita valorilor normale, prolactina ajută la menținerea ciclului menstrual regulat.
- Implicarea în sistemul imunitar: Prolactina are un rol în reglarea răspunsului imun al organismului.
- Efecte asupra metabolismului: Poate influența metabolismul lipidic și al carbohidraților în organism.
Cercetările au arătat că prolactina nu intervine la pubertate în creşterea glandei mamare (respectiv a canalelor galactofore), acest proces necesitând prezenţa altor hormoni (estrogeni, corticoizi, insulină, somatotropină).
Cuprins:
Cum se modifică nivelul de prolactină în cursul vieţii?
La bărbaţi, concentrațiile plasmatice de prolactină (care sunt în mod obişnuit mai mici decât la femei) rămân relativ constante din copilărie până în perioada de adult şi bătrâneţe.
La femei, concentrațiile plasmatice ale prolactinei cresc începând cu perioada de pubertate (odată cu creşterea secreţiei de estrogeni) şi scad după menopauză (odată cu scăderea nivelului de estrogeni), estrogenul fiind principalul factor care stimulează producţia de prolactină (în principal cel endogen, dar şi cel exogen, adică adus în organism prin medicamente, în special prin anticoncepţionalele orale).
Concentraţiile mari de prolactină inhibă formarea hormonilor ovarieni precum și producţia şi secreţia celor hipofizari, acţionând astfel ca un anticoncepţional natural (majoritatea femeilor nu rămân însărcinate în perioada în care alăptează). Hiperprolactinemia (la femei şi la bărbaţi) este cea mai frecventă cauză a tulburărilor de fertilitate.
În cursul sarcinii, concentrațiile prolactinei cresc la un interval de 1-3 zile după creșterea nivelului de estrogeni. Creșterea progresivă a secreției de prolactină pe durata sarcinii (când se observă şi o creştere în volum a glandei hipofizare) poate ajunge până la de 5-10 ori mai mult decât valorile normale.
După naştere, iniţierea secreţiei de lapte este determinată pe de o parte de scăderea hormonilor sexuali placentari (în special estrogeni) şi pe de altă parte de acţiunea de sucţiune a mamelonului (alăptare) care induce secreţia de prolactină la un interval de 1-30 minute după supt. Episoadele de supt repetate şi frecvente determină menţinerea secreţiei de prolactină. Concentrația plasmatică de prolactină scade mai rapid la femeile care nu alăptează, în timp ce la femeile care alăptează prolactina este crescută pentru o perioadă de 18 luni postpartum.
În stres poate crește temporar secreția de prolactină.
Activitatea fizică: Exercițiile fizice intense pot determina o creștere a secreției de prolactină.
Tulburări endocrine: Anumite boli endocrine, cum ar fi sindromul ovarelor polichistice sau hipotiroidismul, pot afecta secreția de prolactină.
Hiperprolactinemiile: ce sunt ÅŸi care sunt cauzele lor?
Hiperprolactinemia reprezintă creşterea concentrației plasmatice a prolactinei peste valorile normale.
Cauzele comune includ:
- Adenom hipofizar (tumoră benignă a glandei pituitare)
- Medicamente, cum ar fi antipsihoticele, antidepresivele și antagoniștii de dopamină
- Boli endocrine, cum ar fi hipotiroidismul
- Traumatisme sau chirurgie la nivelul creierului
- Boli cronice ale rinichilor
Aceste hiperprolactinemii se împart în două mari categorii:
• sarcină, alăptare, stimulare mamelonară, efort fizic
• administrarea unor medicamente: estrogeni (anticoncepţionale orale), antagonişti dopaminergici (fenotiazine, haloperidol, metoclopramid, rezerpină, metildopa), opioizi, cimetidină, verapamil, inhibitor de monoaminoxidază
• hipotiroidism periferic
• insuficienţă renală cronică
• insuficienţă hepatică severă
• stresul prelungit
• leziuni hipotalamice şi hipofizare
• tumori hipofizare
• producţie extrahipofizară de prolactină prin tumori ectopice (carcinom bronşic, hipernefrom, corioepiteliom).
Într-o primă etapă, diferenţa între cele două categorii de hiperprolactinemii o poate face valoarea prolactinei. În general, o valoare mai mică decât de patru ori limita superioară a intervalului de referință poate fi încadrată în hiperprolactinemie funcţională. Toate valorile care depăşesc de patru ori limita superioară a intervalului de referință intră în categoria hiperprolactinemiilor organice. Aceasta însă nu este o regulă, deoarece putem avea hiperprolactinemii organice cu valori mai mici (de obicei tumori la debut), după cum valori mai mari pot fi cauzate de hiperprolactinemii funcţionale. Este rolul medicului endocrinolog să stabilească protocolul de investigaţii (radiologice, tomografie computerizată, testul de stimulare la TRH) care să conducă la un diagnostic clinic.
Simptomele hiperprolactinemiilor
La femei simptomele sunt mai uÅŸor de recunoscut:
- tulburări ale ciclului menstrual (întârzieri, diminuare cantitativă), mergând până la amenoree (lipsa menstruaţiei);
- infertilitate;
- galactoree (apariţia secreţiei lactate în afara perioadei de sarcină sau alăptare);
- cefalee (dureri de cap).
La bărbați simptomele sunt de obicei nespecifice, motiv pentru care bărbaţii solicită mai rar sau mai târziu un consult medical:
- tulburări de dinamică sexuală (mergând până la dispariţia potenţei sexuale);
- scăderea libidoului;
- infertilitate (spermograma arată un număr mult scăzut de spermatozoizi);
- galactoree şi/ sau ginecomastie (mărirea sânilor) simptome care apar în special la copii;
- cefalee.
Incidenţa hiperprolactinemiilor
Prevalența hiperprolactinemiei este variabilă și depinde de populația studiată și de criteriile de diagnostic. În general, este mai frecventă la femei decât la bărbați, iar adenomul hipofizar este una dintre cauzele principale.
Cele mai frecvente dozări de prolactină sunt efectuate la femei (90%). Incidenţa hiperprolactinemiilor din totalul determinărilor de prolactină este între 25-27% din cazuri, din care doar 2% prezintă valori ale prolactinei ce depăşesc de patru ori limita superioară admisă (hiperprolactinemii organice).
Din totalul hiperprolactinemiilor 74,8% se întâlnesc la femeile între 20-50 de ani. Aceste paciente s-au prezentat la endocrinologie sau ginecologie pentru tulburări de ciclu menstrual, galactoree, infertilitate. 50% din femeile cu galactoree foloseau contraceptive orale cu conţinut crescut de estrogeni.
Tratamentul, de asemenea, depinde de cauza și severitatea afecțiunii, precum și de simptomele și dorințele pacientului. Iată câteva opțiuni terapeutice comune în hiperprolactinemii:
- Medicația dopaminergică acționează prin stimularea receptorilor de dopamină, reducând astfel secreția de prolactină de la nivelul glandei pituitare. Este adesea prima opțiune de tratament în hiperprolactinemii.
- Chirurgia:
- Rezecție transsfenoidală: Este procedura chirurgicală de alegere pentru tratamentul adenomului hipofizar care produce hiperprolactinemie. Se realizează pe cale nazală și prin sinusul sfenoidal, fără a afecta structuri cerebrale importante.
- Radioterapia este rar utilizată în hiperprolactinemii, rezervată cazurilor în care medicamentele și chirurgia nu sunt eficiente sau sunt contraindicate.
- Monitorizarea și abordarea cauzelor secundare: dacă hiperprolactinemia este cauzată de o altă afecțiune, cum ar fi hipotiroidismul sau administrarea anumitor medicamente, tratamentul acestei afecțiuni de bază sau ajustarea medicației pot ajuta la normalizarea nivelurilor de prolactină.
- Controlul simptomelor și complicațiilor:
- Tratamentul cu hormoni estrogeni/progestinici poate fi necesar pentru a contracara deficiențele hormonale cauzate de hiperprolactinemie, cum ar fi amenoreea sau osteoporoza.
- Tratamentul simptomatic al galactoreei, cum ar fi administrarea de antagoniști ai prolactinei, poate fi necesar în anumite cazuri.
Este esențial ca tratamentul să fie individualizat pentru fiecare pacient, luând în considerare cauza hiperprolactinemiei, simptomele, dorințele pacientului și contraindicațiile potențiale. Monitorizarea regulată a nivelului de prolactină și a simptomelor asociate este importantă pentru gestionarea eficientă a hiperprolactinemiei.
Hiperprolactinemiile trebuie tratate chiar dacă sunt funcţionale (excepţie face hiperprolactinemia din timpul sarcinii sau alăptării). Tratamentul şi durata tratamentului (3-6 luni) o stabileşte medicul endocrinolog. Medicamentele utile în acest caz (Bromcriptina, Dostinex, etc.) vor fi însoţite pe perioada administrării de un mijloc de contracepţie pentru a evita o sarcină (care ar impune oprirea administrării tratamentului ceea ce nu este de dorit).
Referințe:
